Iubesc, am curaj și mă tem…


sentiment tremurător, TU … EU, împreună.
mirosul ademenitor al parfumului tău , privirea caldă și gingașă, care-mi pare a fi deajuns, atingerile atât de plăcute, mișcările senzuale ale buzelor tale, sărutările dulci și pline de pasiune îmi creează o stare de fericire absolută. Acum înțeleg cum e să simți gustul a unui mililitru de lacrimi, acoperind cu splendoarea sa doi ochi îndrăgostiți, nu am mai simțit asta niciodată până acum. Te simt cu toate firicelele corpului meu, și folosesc cuvântul “simt” de atâtea ori, fiindcă chiar exist în acel moment , trăiesc într-o lume euforică, la un pas de eliberare totală a sufletului inhibat într-al tău, te vreau, corpurile noastre se contopesc precum două piese din puzzle, create a fi una lângă alta și nicicum altfel, căci doar așa se conturează imaginea perfectă… cred că am înnebunit.da, recunosc sunt nebună după tine, nebună de dragoste…trec fiorii prin mine, precum sute de scântei străbat norii puhavi într-o furtună cumplită și înflăcărată. Aș vrea ca starea în care mă aflu să nu-și găsească sfârșitul, acesta să se rătăcească undeva departe, prin munții Himalaya…