Euforia unui gând

Zâmbești… și ești atât de dulce
Și vocea ta se scurge lin prin arterele inimii, vindecându-mi răceala ostenitului meu corp, înghețat de-atâta dor.
E ca un strop de viață pentru sufletul meu mult prea chinuit și istovit de nopțile îngândurate și pustii.
Te simt și e atât de firesc, de parcă-mi aparții,
Iar gându-mi zboară nebunatic ca o pasăre descătușată, și poate mult prea departe să realizez cât de mult îmi lipsești.
Câteva lacrimi au curajul să cadă pe obrajii calzi, care obișnuiești să-i săruți atât de tandru.
Sunt lacrimi de dor – cristale de fericire!
Oh, fecioară! Ajută-mă să inspir aerul existenței mele!
Ia-mă de mână și strânge-mă cu toată puterea ființei tale
Vreau să simt pulsul dragostei adevărate!
Cu tine timpul parcă e etern
Și eu mă simt nemuritoare…